URGENȚĂ SENTIMENTALĂ. A sunat la 112 ca să dea de urma fostei iubite. Oamenii legii au încremenit când au ajuns la adresă

URGENȚĂ SENTIMENTALĂ. A sunat la 112 ca să dea de urma fostei iubite. Oamenii legii au încremenit când au ajuns la adresă
Publicat: 02/03/2020, 21:07
Actualizat: 02/03/2020, 23:14

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost amendat de poliție, pentru că a alertat autoritățile deoarece nu reușea să ia legătura cu fosta iubită. El a sunat la 112 și a anunțat că tânăra a fost sechestrată.

Oamenii legii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost alertați, în urma unui apel primit de la un bărbat de 29 de ani, din Dragoslavele, care a susținut că fosta sa concubină, cu care încheiase de curând relația, ar fi într-o situație de pericol, aflându-se la o adresă din Câmpulung, pe care nu o cunoaște.

„Polițiștii au contactat-o pe femeia în cauză, care, inițial, nu a vrut să comunice locația la care se afla. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că femeia nu se afla în pericol și nici nu a fost victima vreunei infracțiuni”, au transmis polițiștii.

Pentru verificarea aspectelor sesizate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung și cei ai Secției de Poliție Rurală Schitu-Golești au obținut relații inclusiv de la vecini și rude ale femeii.

În urma verificărilor efectuate, s-a luat măsura sancționării contravenționale a bărbatului care a făcut sesizarea, cu amendă în valoare de 400 de lei, conform Legii 61/1991R privind normele de conviețuire socială, pentru ,,alarmarea organelor specializate pentru a inteveni în caz de pericol, fără motiv întemeiat”

Începând cu data de 3 septembrie 2019, cadrul legal privind apelarea abuzivă sau alertarea falsă prin 112, a devenit mai strict.

Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113 ori la numărul 114 se sancționează cu amendă de la 500 de lei la 1.000 de lei. Totodată, alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție este sancționată cu amendă de la 1.500 de lei la 5.000 de lei.

Apelarea abuzivă reprezintă apelarea repetată, cu rea intenție, a numărului 112, fără ca apelantul să justifice o stare care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție, sau apelarea numărului 112 pentru a aduce injurii operatorilor.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie care a ieșit la plimbare la marginea orașului a descoperit o comoară cu...
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
7 medicamente vor fi retrase de pe piața din România, începând de săptămâna viitoare
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Raisa este în continuare de negăsit. Acțiuni de amploare pentru a o găsi pe copila...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Traian Băsescu a comis-o! Fostul președinte a încălcat legea cea mai gravă
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Ce mesaj a transmis Livia Eftimie la un an de la divorțul de Cătălin Bordea:...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Munca în grădină, mai ales la oraș, are mari beneficii pentru sănătate, arată un studiu
×